Circulatia autovehiculelor cu mase si gabarite


CAPITOLUL VI
CIRCULATIA AUTOVEHICULELOR CU MASE ȘI/SAU GABARITE DEPĂȘITE
ORI CARE TRANSPORTĂ MĂRFURI SAU PRODUSE PERICULOASE


§ 1. Circulaţia autovehiculelor cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite

Art. 171. – Autovehiculul sau ansamblul de vehicule care, prin construcţie sau datorită încărcăturii transportate, depăşeşte masa totală de 80 tone şi/sau lungimea de 40 m ori lăţimea de 5 m sau înălţimea de 5 m poate circula pe drumul public numai în baza autorizaţiei speciale emise de administratorul acestuia şi cu avizul poliţiei rutiere.

Art. 172. – (1) În circulaţia pe drumurile publice, autovehiculul sau ansamblul de vehicule care, cu sau fără încărcătură, are o lăţimea între 3,2 m şi 4,5 m inclusiv sau lungime mai mare de 25 m trebuie să fie precedat de un autovehicul de însoţire, iar cel cu lăţimea mai mare de 4,5 m sau lungime mai mare de 30 m, trebuie să fie însoţit de două autovehicule care să circule unul în faţă şi celălalt în spate.  
(2) Pe autostrăzi autovehiculul care, cu sau fără încărcătură, depăşeşte lăţimea de 3,2 m trebuie să fie urmat de un autovehicul de însoţire.
(3) Autovehiculul de însoţire trebuie să fie echipat cu un dispozitiv special de avertizare cu lumină galbenă şi să aibă montată, în funcţie de locul ocupat la însoţire, la partea stângă din faţă sau din spate, plăcuţa de identificare reflectorizantă, având fondul alb şi chenarul roşu.
(4) Conducătorul autovehiculului cu masa şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite, precum şi conducătorii autovehiculelor de însoţire sunt obligaţi să pună şi să menţină în funcţiune semnalele speciale de avertizare cu lumină galbenă prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, republicată pe toată perioada deplasării pe drumul public.

Art. 173. – Este interzisă circulaţia autovehiculelor cu mase şi/sau gabarite depăşite:
a) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora, dacă vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depăşeşte lăţimea, înălţimea, lungimea sau masele pe axe ori masa totală maximă admisă;
b) când vizibilitatea este redusă sau partea carosabila este acoperita cu polei, gheaţă sau zăpadă.


§ 2. Transportul mărfurilor sau produselor periculoase

Art. 174. – (1) Transportul mărfurilor sau produselor periculoase se efectuează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) vehiculul îndeplineşte condiţiile tehnice şi de agreere, prevăzute în Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările ulterioare;
b) vehiculul are dotările şi echipamentele necesare prevăzute în reglementările în vigoare;
c) conducătorul vehiculului deţine certificat ADR corespunzător.
(2) Administratorul drumului public stabileşte, cu avizul poliţiei rutiere, traseele interzise accesului vehiculelor care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase, cu indicarea rutelor ocolitoare sau alternative şi a semnalizării corespunzătoare acestora.

Art. 175. – (1) Conducătorul vehiculului care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase trebuie să aibă asupra sa documentele de transport prevăzute de lege, să cunoască normele referitoare la transportul şi la manipularea încărcăturii putând fi însoţit de persoane care să cunoască bine caracteristicile acestora.
(2) În cabina autovehiculului care transportă mărfuri sau produse periculoase se pot afla numai membrii echipajului.
(3) Dacă din cauza deteriorării ambalajului sau din alte cauze marfa ori produsul periculos se împrăştie pe drum, conducătorul este obligat să oprească imediat, să ia masuri de avertizare a celorlalţi conducători care circulă pe drumul public şi a persoanelor din jur, să semnalizeze pericolul cu mijloacele pe care le are la îndemâna şi să anunţe administratorul drumului sau cea mai apropiată unitate de poliţie.

Art. 176. – Se interzice conducătorului de autovehicul care transportă mărfuri sau produse periculoase:
a) să provoace şocuri autovehiculului în mers;
b) să fumeze în timpul mersului ori să aprindă foc la oprire sau staţionare, la o distanţă mai mică de 50 m de autovehicul;
c) să lase autovehiculul şi încărcătura fără supravegherea sa, a însoţitorului ori a unei alte persoane calificate;
d) să remorcheze un vehicul rămas în pană;
e) să urmeze alte trasee sau să staţioneze în alte locuri decât cele stabilite, precum şi pe partea carosabilă a drumului pe timp de noapte;
f) să transporte alte încărcături care, prin natura lor, ar putea determina o sporire a pericolului;
g) să permită prezenţa în autovehicul a altor persoane, cu excepţia celuilalt conducător, a însoţitorilor sau a celor care încarcă ori descarcă mărfurile sau produsele transportate;
h) să intre pe sectoarele de drum pe care îi este interzis accesul;
i) să păstreze în autovehicul rezerve de combustibil in ambalaje care nu sunt special confecţionate în acest scop.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu